Liberarea conditionata reprezinta acel beneficiu oferit unei persoane private de libertate, ce a fost condamnata la pedeapsa inchisorii cu executare, dar indeplineste anumite conditii in vederea acordarii acesteia.
Va prezentam pe scurt procedura de liberare conditionata si conditiile ce trebuie intrunite de catre persoana privata de libertate.
Liberarea Conditionata este lasata la latitudinea instantei si se acorda persoanelor ce au dat dovada de indreptare. Conduita acestora trebuie sa fie impecabila, sa nu fie sanctionati, sa beneficieze de recompense, si sa participe la programele de reintegrare sociala.
Cu toate ca liberarea conditionata are in principiu un caracter facultativ, fiind lasata la aprecierea instantei de judecata, trebuie sa ne raportam la toate criteriile legale, la situatia persoanei condamnate, si trebuie sa punem in discutie si sa analizam intreg materialul probator, plus toate actele aflate la dosarul cauzei.
Ulterior dupa ce au fost analizate aceste criterii, se va stabili daca prin executarea fractiei obligatorii de pedeapsa, condamnatul a dobandit vocatie la acordarea liberarii conditionate si daca aceasta este oportuna.
Liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
Avocat Tulcea
Comments